Un lucru care imi frange inima este cand oamenii incep sa se multumeasca cu mai putin decat isi doresc. 

Cand ajung sa gandeasca ,,impacati” ca asta e, nu exista mai mult si mai bine pentru ei. 

Cand isi pierd speranta ca acel vis la care au visat ar putea sa fie pentru ei. 

Intram intr-o rutina a vietii, traim pe pilot automat fiecare zi, incepem sa ne bucuram ca ,,nu e mai rau”. Visul nostru ramane undeva in urma noastra. Il dam la o parte, il ascundem asa de bine incat pana si noua ne e greu sa il mai gasim. 

Si ceea ce ma irita tare este ca am avut sau avem visuri si nici macar nu ne dam voie sa cercetam, sa ne punem intrebarea Cum mi-as putea urma acest vis?

De multe ori, cand vedem pe cineva ca isi traieste un vis, spunem ca asta e pentru el, ca nu e posibil si pentru noi. Nu ne dam voie sa aflam concret: cum a facut acel om, cum a gandit, ce i-a fost greu, cum a depasit acele bariere care au aparut in calea visului lui … Pur si simplu nu cercetam! In locul in care noi stam nu se vede drumul. Nu nu cerem ajutorul unui ghid care ne-ar putea arata acea directie …. 

Cu ani in urma, pe cand eram invatatoare, am primit de la cineva un sfat. Ma intrebase daca imi place profesia mea si daca este pentru mine pe termen lung. Mi-a dat acest sfat: Daca vrei sa iti vezi viitorul, uita-te la oamenii din profesia ta care au iesit la pensie sau care se apropie de pensie! Vezi ce fel de oameni au devenit ei! 

Eu am luat in serios acest sfat asa ca am inceput sa observ intentionat. Mergeam la multe intalniri cu invatatori din tot orasul asa ca aveam ocazia ,,sa cercetez”. 

Am studiat oamenii care se apropiau de pensie. Ii ascultam cum vorbeau, ii observam cum relationau cu alti oameni. Da, aveau experienta ca profesionisti. Cum se spune, in plan profesional, aveai ce sa inveti de la ei. Doar ca parea ca le lipseste cu desavarsire entuziasmul! Nu le simteam bucuria de viata!  

Preferau sa vorbeasca mult despre ce e greu, despre ce nu se poate face, despre cum ,,nu prea merita sa te implici”… Pareau intr-un fel resemnati si isi puneau speranta in momentele cand vor fi la pensie si nu va mai fi nevoie sa isi bata capul cu atatea lucruri … 

In acea perioada am inceput sa imi pun pentru prima data problema ca e posibil ca acel drum pe care eu ma aflam sa nu ma duca unde eu mi-as fi dorit.

Da, imi iubeam profesia si o faceam cu cea mai mare pasiune! Si, totusi de ce ei, fara exceptie … spuneau spre final de cariera ca ,, nu prea merita” ….? 

Mi-au trebuit – cred – vreo 3 ani sa am curaj sa fac o schimbare. 

Dar am inceput imediat sa caut solutiile potrivite pentru mine. 

Un lucru pe care l-am facut si a fost extrem de valoros a fost ca am ales sa fac parte si dintr-un mediu cu oameni care erau preocupati de dezvoltarea personala. 

Acei oameni urmau programe personala, aveau abonamente la astfel de programe, participau periodic la seminarii de dezvoltare personala. Investeau in ei ca sa se dezvolte si personal, nu doar profesional. 

Pentru mine accesul si la un astfel de mediu, a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteam face atunci. 

Imi amintesc ca m-am gandit atunci ca vreau sa citesc tot ce citesc ei, sa invat tot ce invata ei. 

Asa ca de la bun inceput am ales sa investesc continuu, lunar, in programe de dezvoltare personala  si in participare la seminarii. 

Au fost ani in care eu m-am redescoperit pe mine, mi-am ,,scos visurile de la naftalina”. Le-am gasit, le-am curatat de praf si mi-am amintit de frumusetea si stralucirea lor.

Am inceput sa ma cunosc mai bine, mi-am crescut increderea in mine si am inceput sa imi intaresc credinta ca visul meu este pentru mine, ca si eu pot sa implinesc ceea ce imi doresc.

Am inceput sa aflu despre puterea care sta in a avea un vis, despre cum sa lucrezi cu tine ca acel vis sa inceapa sa devina Realitate.

Nu am cerut de la inceput ajutorul unui mentor. Sigur ar fi durat mult mai putin acest proces. Nu pot insa schimba acel timp. Acum pot doar sa ma bucur ca am avut curaj sa fac un pas catre visul meu! 

Si, daca ar fi sa o iau de la inceput, as cauta un mediu de crestere si bineinteles un mentor/un coach care sa ma ajute sa parcurg drumul mai repede  .

Te incurajez si pe tine sa iti iei putin timp sa stai de vorba cu tine. Daca cumva visul tau sta ,,pus bine” pe undeva, te incurajez sa il iei de acolo si sa il analizezi. Merita! 

Si, daca vrei sa incepi de undeva, incepe prin a participa la seminarul gratuit

8 motive care te opresc sa ai incredere in tine.

E un inceput foarte bun.

Cu drag,

Gina Stefanoaia

Fondator Academia Startline